Programată în perioada 20-22 august, ediția din 2021 a 4V Rally Raid România își așteaptă startul oficial, cu peste 50 de echipaje din șapte țări înscrise în competiție.
“Dakarul Dobrogei” se desfășoară, pentru al treilea an consecutiv, în Constanța. Traseele foarte variate includ porțiuni de asfalt sau beton, drumuri agricole, cât și trasee în off-road care cuprind dealuri, stânci, nisipi, albii secate, zone de vegetație sau păduri. În același timp, ediția 2021 a 4V Rally Raid România este și etapa a IV-a a Campionatului Național de Rally Raid, iar evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv 4V Motorsport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Federației Române de Motociclism și Ministerului Tineretului și Sportului. În total, echipajele înscrise vor parcurge aproximativ 550 de kilometri în condiții variate ce vor pune la încercare atât abilitățile de pilotaj, cât și cele de navigație, dar vor testa și fiabilitatea vehiculelor.
Totodată, statutul și standardele de organizare ale competiției se reflectă și în participarea echipajelor de la nivel internațional, dar și în finanțarea din partea Primăriei Muncipiului Constanța prin programul de finanțări nerambursabile dedicat proiectelor de interes general.
Așadar, evenimentul desfășurat în intervalul 20 – 22 august 2021 va include două zile de concurs, cu tipuri de vehicule care atrag toți pasionații de motorsport. În prima zi de competiție participanții vor parcuge 300 de kilometri, pe trasee aflate în zona de nord a județului Constanța. A doua zi de concurs este rezervată traseelor din sudul județului, care însumează 250 de kilometri. Simbolică pentru această zonă va fi plecarea în cursă de la Monumentul Tineretului, Straja, care este situat pe malul canalului Dunăre – Marea Neagră. Pe parcursul competiției, participanții beneficiază de toate măsurile și serviciile de siguranță. În acest sens, 4V Rally Raid România colaborează cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care pune la dispoziție două autospeciale, precum și cu serviciul de ambulanță, Poliția Județeană, Jandarmerie și Poliția Locală.
În seara de sâmbătă (21 august), pe scena amplasată pe tronsonul de drum restricționat între zona Miga și zona Lupoaica, va avea loc un concert live susținut de Dan Helciug – Tribut Queen, de la ora 21:00. Acțiunea încărcată cu adrenalină din 4V Rally Raid România poate fi urmărită pe site-ul 4vrallyraid.com, sau pe conturile de Facebook și YouTube ale competiției.
Proiect: 4V Rally Raid România
Valoare Totală a Proiectului: 490.029 lei
Asociația Club Sportiv: 4V Motorsport
Proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile